Din fericire, n-am amintiri din comunism. Nu știu ce înseamnă coada la lapte, nu știu ce înseamnă desene animate cu porția și nu știu nici ce înseamnă să pui bananele sus pe dulap și să aștepți să se coacă. Sau să le mănânci verzi. Dar am niscaiva amintiri imediat după ce s-a scăpat de comunism și știu că nici perioada aceea nu a fost deloc ușoară, dar ochii și mintea de copil nu m-au lăsat să văd și să țin minte prea multe.

Dar, îmi aduc aduc aminte că primisem, imediat după '89, niște păpuși tare frumoase, cu volane, cu basma și niste rochii superbe. Una era blondă, una bruneta. Una îl avea lung, una scurt. Știu că le admiram de dimineață până seara și nu îmi luam ochii de la ele, cât de frumoase erau. M-aș fi jucat cu ele, dar erau ținute în vitrină, pe post de bibelou.

Ehe, moda bibelouri n-a dispărut ea așa repede. Bunica îmi spunea mereu că le ținem de bune, să nu se strice cumva că apoi o să plâng după ele. Dar eu deja plângeam după ele. În fine, se face și soare pe strada mea și primesc păpușile.

Fericire maximă stricată doar de o Diană neatentă care scapă una dintre păpuși într-o baltă. Rochița plină de noroi, părul la fel. Știu că am fugit să o spăl repede la cișmea totul, că apa rece rece sloi și că în plânsul meu l-am auzit pe bunicul (of, bunicul) spunându-mi șoptit să mă duc să le usuc cu föhnul să nu mă prindă bunica. Bunica nu m-a prins și bunicu' cred nu i-a spus vreodată de incident.

Păpușile nu le mai am, dar mai am uscătorul care m-a scăpat de bucluc.